Gânduri în a 40-a zi...

Azi, în Ziua Înălțării Domnului la Cer, se împlinesc 40 de zile de când ne-a părăsit Florea Șapcă. S-a stins în noaptea Învierii lui Hristos, în 19 aprilie 2020, după miezul nopții, după slujba Învierii, când s-au deschis Cerurile. Așa se spune... S-a stins încet, pe un pat de spital, doar în două ore, după un infarct pe care, probabil, îl purtase pe picioare câteva zile bune, nedorind să se plângă că se simte rău. S-a stins ca o lumânare cu marea dorință de a mai arde, de a lumina, însă aceasta n-a mai avut puteri. Știința medicală a fost inferioară voinței lui Dumnezeu și L-a luat dintre noi.
Ne consolăm doar cu aceea că a plecat spre cer în cea mai mare sărbătoare creștină. Doar atât... În rest — durere și întristare, și suspin... El de acestea toate este lipsit, nu le are acolo unde se află.
Era tânăr încă. S-a născut la 5 noiembrie 1961 în satul Iordănești. Aici a absolvit școala de 8 ani nr.1, apoi cea medie din Carapciu. A studiat la ȘTP-5 din Cernăuți, ca și toți semenii săi a făcut serviciul militar în termen. Din 1983 până în 1988 studiază la secția de zi a Facultății de istorie și pedagogie a Institutului pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău pe care îl absolvește cu Mențiune. Tot atunci revine în satul de baștină pentru a practica meseria la care a visat din copilărie – profesor școlar. Soarta însă a vrut, ca profesia îndrăgită, predarea istoriei, s-o practice mai mult prin cumul, deținând diverse funcții, dar niciodată n-a considerat meseria sa de pedagog „o a doua profesie”. Chiar după absolvirea Institutului este angajat metodist la cabinetul metodic, iar la doi ani de activitate, în 1990 este transferat în funcția de șef al Cabinetului metodic al Secției raionale de învățământ, funcție pe care o deține timp de 10 ani. Este ales vicepreședinte al Consiliului raional Hliboca.
În anul 2001 este ales primar al satului Iordănești, când în sat a fost cu greu reînființată primăria, lichidată la sfârșitul anilor ’40 ai secolului trecut. Cu experiența sa de administrator a creat colectivul noii primării pe care a „pus-o pe picioare” de la zero, aducând-o printre cele de frunte din raionul Hliboca. A fost ales primar al satului în trei legislaturi, deținând această funcție 10 ani.
În anul 2012, este numit director al Școlii generale de gradele I-III din Iordănești. În această funcție se ocupă și mai mult de construcția noii clădiri a școlii, proiectul căreia îl obținuse pe când era primar, iar cu un an mai devreme a fost pusă piatra de temelie. După câțiva ani grei de luptă contra birocrației, crizei și lipsei de dorință a înalților demnitari de a construi școala, împreună cu primăria, consilieri de diferite ranguri și deputați, în ianuarie 2018, este dată în folosință noua clădire a școlii de care s-a bucurat puțin, doar doi ani, dar pe care o administra cu mare dragoste.
A fost membru al Societății pentru cultură românească „M.Eminescu” chiar de la bun început, a făcut parte din comitetul organizatoric la constituirea Filialei acesteia la Iordănești la sfârșitul lui decembrie 1989. Este primul vicepreședinte al lui Dumitru Covalciuc la Societatea „Arboroasa”, funcție deținută foarte mulți ani. În perioada vieții a scris și publicat zeci de articole de istorie în urma cercetărilor pe care le făcea. Fiind șeful cabinetului metodic raional, a înființat primele laboratoare de istorie în care erau prezenți domnitorii Principatelor Române. Este autorul Programului facultativ de istorie a poporului român, odată cu aprobarea căruia de Ministerul învățământului al Ucrainei, în școlile din Ucraina devine posibilă predarea istoriei românilor.
Împreună cu soția Natalia Șapcă, tot profesoară de istorie, alcătuiesc volumul „Povestiri din istoria poporului român”, care obține grila cu drept de predare din acesta în școli. Totodată obține aprobarea de a traduce acest volum în limba ucraineană, pentru școlile ucrainene, fiind unica „istorie a românilor” tradusă în acestă limbă.
A făcut parte din micul și pentru atunci secretul nucleu din inițiativa căruia în noaptea spre 1 aprilie 1991, când se împlinea jumătate de veac de la marea tragedie de la Fântâna Albă, a fost instalată prima cruce în perioada postbelică pe mormintele românilor eroi împușcați aici de armata roșie.
Nu ar urma să pun aici punct. Cred că despre contribuția lui Florea Șapcă la renașterea națională și culturală a românilor din nordul Bucovinei se va mai scrie. Nu s-a scris mult până acum. Nici n-a făcut parte din categoria celora, care iubeau să se afișeze. Totul la timpul său, zicea.
Acum vroia mai mult să stea cu copii și nepoții. Le-a dat studii, i-a făcut oameni la locul lor, dar s-au împrăștiat prin lume. Se bucura de fiecare clipă alături de nepoți. Pe cea mai mică nici n-a văzut-o, că se născuse doar cu câteva săptămâni înainte de moarte. În altă țară. O aștepta însă cu nerăbdare... Dar a venit acea noapte fatală. Noaptea în care se gândea la viață și la prețul ei mai mult ca oricând. Însă nimeni n-a mai reușit să-l salveze. Inima-i prea bună a cedat... Totul ce am reușit să-i oferim pentru a-și lua la drum spre Cer a fost un rând de haine și un drapel în trei culori...
A rămas soția, copiii prin lume, nepoții care întreabă unde-i bunicu, nașii și finii, rudele care îi simt lipsa, profesorii care încă nu vor să creadă că nu va veni mai mult la școală.
A fost înmormântat cu „onoruri pedagogice”: purtat prin fața școlii pe care a iubit-o cu adevărat, i-a sunat ultimul clopoțel, i s-au dăruit flori...
Și aici, din partea întregii noastre familii, mulțumim tuturor care ne-ați fost alături în zilele de neagră durere.

Nicolae ȘAPCĂ,
frate