După încorporarea, la 1774, a Bucovinei de către Austria, învăţământul din fostul ţinut moldovenesc, fiind considerat că ţinea de domeniul politic, a fost trecut în seama administraţiei militare. Astfel, şcolile româneşti din teritoriul anexat au devenit instituţii ale statului austriac.

Din 1816 până în 1850, adică atât timp cât învăţământul s-a aflat sub oblăduirea Consistoriului romano-catolic din Lemberg, în Bucovina au fost deschise doar 18 şcoli. Învăţământul bucovinean a progresat foarte mult când el a fost trecut sub tutela Consistoriului ortodox din Cernăuţi.

De la 1875 până la 1885 numărul şcolilor româneşti a sporit până la 809. Anume în acel deceniu de efervescenţă culturală a fost înfiinţată şi şcoala din vechea vatră a Iordăneştilor, care se afla pe malul stâng al Siretului.

Şcoala a fost construită şi deschisă în acelaşi an. La 1 octombrie 1882 pragul ei l-au trecut câteva zeci de copii. Până la acea vreme unii copii ai iordăneştenilor, pe care părinţii au dorit să-i deie la carte, au putut umbla la şcoala din Storojineţ, înfiinţată încă în 1858 în cadrul căreia învăţământul se făcea în trei limbi - în germană, română şi ruteană10. Ei până la acea vreme n-au putut cerceta  nici şcoala din Carapciu, care a fost deschisă abia în 188911, nici şcolile din Ropcea, căci cea de pe malul stâng al Siretului s-a deschis la 27 septembrie 1894, iar cea de pe malul drept - la 1 septembrie 189512. Şi şcoala din Cupca a fost înfiinţată mai târziu - la 1 septembrie 188513, iar cea din Suceveni - le 1 noiembrie 188214. Şcoala primară din Iordăneşti de pe malul drept al Siretului a fost deschisă la 1 septembrie 1897. Aşa că din gruparea de aşezări rurale cu populaţie românească din zona de confluenţă a Siretului cu Sireţelul Iordăneştii au fost satul care a avut primul o instituţie de învăţământ primar. Şi încă un lucru a deosebit acest sat de localităţile învecinate - şcoala a fost construită în anul în care ea a fost deschisă.

Nu ştim cine a fost primul învăţător şi câţi elevi au trecut în toamna anului 1882 pragul şcolii din centrul Iordăneştilor. În  1886 învăţător era George Ianovici, iar în 1891, conform unor mărturii documentare, director al ei era Eugen Nemeş, născut le 11 decembrie 1867 în oraşul Siret. De la această şcoală el e fost transferat apoi la şcoala din Dimca. În 1894 director titular al acestei şcoli era Atanasie Zazonti, născut la 13 ianuarie 1851 în Cernăuţi, iar preşedinte al comitetului şcolar şi învăţător de religie era preotul Teofil Sauciuc. La 12 ani după deschiderea ei, şcoala de pe malul stâng era frecventată  de 125 de elevi (73 băieţi şi 47 copile), deşi numărul copiilor de şcoală era de 250 (117 băieţi şi 133 fetiţe), dintre care 238 ţineau de ortodoxie, 4 - de catolicism, iar 8 - de religie iudeică15. De la bun început instruirea în această şcoală s-a făcut în limba română.

O creştere a contingentului de elevi s-a constatat în 1913, când numărul acestora era de 194 (177 români, 14 germani, 2 ruteni şi 1 polon). La acea vreme şcoala de pe malul stâng al Siretului era de 4 clase, iar în fruntea ei se afla învăţătorul superior Iustin Cârdei16, originar dintr-un sat de pe Velea Sucevei. Până la Iustin Cârdei, director a fost Mihai Popescu, născut la 15 iulie 1867 în Broscăuţii Vechi. N-u s-a putut stabili cât timp a exercitat el această funcţie, însă în 1904 se afla în Iordăneşti17. Alături de Cârdei, învăţător de limba română şi germană, au lucrat învăţătorii Gheorghe Hariton (n.1876), Ştefania Onciul (n.1889), Dionisie cavaler de Cuparencu (n.1891).

La 1908 şcoala de pe malul stâng era de 3, iar cea de pe malul drept al Siretului - de 2 clase20. Numărul total al elevilor de la ambele şcoli era de 116 băieţi şi 112 copile21. În 1911 cea de pe malul stâng era deja de 4 clase, iar cea de pe malul drept rămăsese cu 2. Totalul copiilor care le frecventau era de 22522. Cu un an mai târziu, în 1912 adică, numărul copiilor de şcoală era de 125 băieţi şi 143 copile23.

Pe lângă obiectele de studiu, în mod obligatoriu era predată religia şi, evident, lucrul acesta cădea în seama parohului local. Deci, nu întâmplător în martie 1914 Consistoriul arhiepiscopal greco-oriental din Cernăuţi a trimis o delegaţie, din care făceau parte dr. Eugen Kozak şi consilierul consistorial Artemon Monastyrski (doi ucraineni care se pronunţau ca rutenii să vină la conducerea arhidiecezei Bucovinei), ca să controleze starea predării religiei în şcolile din Iordăneşti. În raportul prezentat Consistoriului se sublinia că în ambele şcoli învăţământul religios se desfăşura la nivelul cuvenit şi că preotul Sauciuc, ca învăţător de religie, îşi făcea cu sârg datoria. După acest control, la 14/27 mai 1914, sub nr. 120, prezidiul Consistoriului arhiepiscopal greco-ortodox al Bucovinei primea un manuscris de la candidatul în preoţie Olvian cavaler de Sorocean, care la acea vreme locuia în Iordăneşti şi, se pare, avea o oarecare funcţie în biserică, manuscris însoţit de o scrisoare, care începea astfel: «Subsemnatul roagă prea umilit ca Excelenţa Voastră să binevoiasca a ordona cenzurarea rugăciunilor în versuri din manuscriptul alăturat, care sunt menite mai ales pentru tinerimea şcolară, - acordând totodată înalta aprobare a Excelenţei Voastre, precum şi binecuvântarea Arhierească pentru tipărirea şi publicarea rugăciunilor alcătuite»24.

Cine a fost acel Olvian cavaler de Sorocean, candidat la preoţie în 1914, căruia Teofil Sauciuc i-a încredinţat într-o vreme predarea religiei în şcolile din Iordăneşti?

În perioada 1920-1965 a fost predicator la mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava. S-a remarcat ca traducător în limba germană a poemului «Luceafărul», a altor poezii din lirica eminesciană. A mai tradus şi din creaţiile lui Octavian Goga şi George Coşbuc, tot în limba germană. Important este pentru noi faptul că o asemnea personalitate bucovineană, care s-a stins din viaţă în 1969 la Suceava, şi-a adus în tinereţe contribuţia la dezvoltarea învăţământului religios din cadrul şcolilor din Iordăneşti.

După revenirea ţinutului la România, şcolile au fost subordonate Secretariatului Instrucţiunii Publice din cadrul Administraţiei Bucovinei. În momentul dezanexării Bucovinei, eveniment care a avut loc în toamna anului 1918, şi când învăţământul german a fost înlocuit cu cel românesc, şcolile din Iordăneşti, activitatea cărora era ţinută sub controlul revizoratului şcolar districtual din Storojineţ, au continuat să fie conduse de directori ce s-au aflat în fruntea lor până la dezagregarea monarhiei habsburgice. Adică, în 1920 director al scolii de pe malul stâng era acelaşi Iustin Cârdei, iar al şcolii de pe malul drept - Dimitrie Turchevici29. Numărul total al copiilor ce frecventau în acel an ambele şcoli era de 296 (143 băieţi şi 153 copile) şi aceştia proveneau din 507 familii cu 2.136 suflete30. În 1921 numărul copiilor din comună care frecventau şcolile a sporit simţitor şi, astfel, în bănci se aşezau 164 băieţi şi 168 copile»31.

N-a rămas mult timp în funcţia de director al şcolii de pe malul stâng nici blândul dascăl Iustin Cardei, învinuit de «greşeli» comise în calitate de gerant al comisiei agrare locale. În 1922 din componenţa corpului didactic făceau parte:

1.Ştefan Avraam, director

2.Ştefania Onciul, învăţătoare

3.Ecaterina Melniciuc, învăţătoare39.

La şcoala m/s cu 3 săli de clasă, în care funcţionau clasele I-VII şi o grădiniţă, erau înscrişi 109 copii, dar o frecventau 46 băieţi şi 59 copile. Din corpul didactic făceau parte:

1.Cuparencu Dionisie, învăţător gradul I, director, născut în 1891

2.Melniciuc Maria, învăţătoare definitivă, gradul I. născută în 1904

3.Cuparencu Mina, învăţătoare suplinitoare, născută în 189641.

Din statele de plată privind achitarea corpului didactic primar din circumscripţia şcolară Carapciu pe Siret se poate stabili că la şcoala m/s funcţionau în 1932 următorii învăţători:

1.Toustiuc Ilie

2.Toustiuc Minodora

3.Chirilovici Nicolai

4.Palievici Dimitrie

5.Sorocean Victoria42.

În privinţa permutărilor cadrelor de la o şcoală la alta este interesantă situaţia din 1939. Astfel la şcoala m/s funcţionau:

1.Dionisie Cuparencu, director

2.Petru Havreliuc

3.Marta Havreliuc

4.Matia Olariu

5.Miroslava Lutec46.

La şcoala mixtă de 7 clase de pe malul stâng al Siretului era în perioada interbelică angajat în mod aproape constant un număr de 5 cadre didactice. E posibil că nu cunoaştem numele tuturor directorilor care au funcţionat în cadrul celor două şcoli din Iordăneşti de la începuturile învăţământului din această localitate sireteană până în 1944. Însă ştim cu certitudine că printre directorii şcolii m/s în perioada 1882-1944 s-au numărat:

1. Ianovici George

2.Nemeş Eugen

3.Zazonti Atanasie

4.Popescu Mihai

5.Cârdei Iustin

6.Avraam Ştefan

7.Toustiuc Ilie

8.Preotu Vasile

9.Cuparencu Dionisie.

În momentul anexării nordului Bucovinei de către URSS, directorii şcolari şi marea majoritate a cadrelor didactice s-au refugiat în România, în comună rămânând sa-şi continuie activitatea pedagogică doar soţii Petru şi Marta Havreliuc. În anul şcolar 1940/41 copii iordăneştenilor au fost obligaţi să frecventeze lecţiile, fiind însă trecuţi cu o clasă în urmă, în scopul adaptării la programa şcolară sovietică şi al însuşirii limbii ruse. La predarea lecţiilor au fost angajaţi soţii Havreliuc, precum şi câţiva evrei care cunoşteau ceva româna şi care, în temei, erau propagandişti ai «binefacerilor» puterii sovietice. Pentru a învăţa limba rusă şi pentru a studia micul curs de istorie a partidului comunist (al bolşevicilor), tinerii din sat au fost siliţi să frecventeze cursurile şcolii serale.

Învăţământul românesc a fost reluat în anul şcolar 1941/42, când conducerea şcolii a fost preluată de Dionisie Cuparencu, întors din refugiu.

În primăvara anului 1944, când evenimentele militare prevesteau o nouă ocupaţie sovietică, învăţătorii din Iordăneşti au luat din nou calea refugiului, iar în locul lor aveau să fie aduşi oameni cu studii necorespunzătoare misiunii privind instruirea şi educarea copiilor, evrei şi ucraineni la început, care posedau într-o anumită măsură limba română. Astfel a ajuns în 1944 evreica Dora Rosenblat în fruntea şcolii din centru61, care avea să funcţioneze acolo până în 1949, când avea s-o schimbe corceşteanul Lazăr Huţuleac, şi care avea să-şi aducă din plin obolul la sovietizarea şi moldovenizarea învăţământului iordăneştean.

Dintre absolvenţii de seamă ai şcolii de pe malul stâng al Siretului s-a remarcat, în primul rând, Theofil Sauciuc-Săveanu, fiul parohului din sat, căruia la botez i s-a dat numele tatălui. El era născut la 21 octombrie 1884 în comuna Bosanci din districtul Suceava, unde a mai fost preot Teofil Sauciuc, însă a copilărit la Iordăneşti, unde între anii 1890-1894 a urmat şcoala primară. Studiile secundare le-a obţinut la Cernăuţi, în cadrul Liceului de Stat nr.1 (1894-1902), iar studiile superioare le-a făcut la Cernăuţi şi Viena  (1902-1906), specializându-se în filologia clasică. În 1909 a fost admis în învăţământul secundar. Era un foarte bun spoitiv şi, deci, nu întâmplător la serbările de gimnastică din vara anului 1909, desfăşurate în capitala Bucovinei, la care au participat 17 membri ai Societăţii de Gimnastică din Cernăuţi, s-a clasat pe primul loc, alături de gimnastul Julius Lorber62. În acelaşi an 1909 şi-a luat la Viena doctoratul în litere şi filosofie, apoi, Institutul de Arheologie din Viena i-a acordat o bursă de studii la Atena (1910-1912) şi în acel timp a vizitat insula Andros, Creta, Asia Mică, Italia, Sicilia. În 1913 a devenit docent privat la Universitatea dir Cernăuţi, în 1919 - profesor suplinitor de istorie antică, iar în perioada 1920-1940 a fost profesor de istorie şi epigrafie la Catedra de Filologie Clasica. În 1921-1922 a exercitat funcţia de decan, iar în 1924-1925 - cea de rector al Universităţii din Cernăuţi. Între 1924-1926 a mai fost profesor suplinitor la Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică din capitala Bucovinei.

A făcut politică naţional-ţăranistă şi între anii 1928-1929 şi 1932-1933 a fost ministru de stat, iar în 1930-1931 - director ministerial al Cernăuţilor. A mai ocupat şi funcţia de preşedinte al organizaţiei naţional-ţărăniste din Bucovina, iar din partea ţărăniştilor a fost deputat în Parlamentul României în 1926 şi 1928, precum şi senator în 1931, 1932 şi 193363.

În vara anului 1940 s-a refugiat în interiorul României şi s-a aflat printre semnatarii memoriului pe care un grup de fruntaşi bucovineni l-a expediat la 8 iuliee 1940 regelui Carol al II-lea în legătură cu ocupaţia sovietică a nordului Bucovinei64. În acel an dramatic pentru neamul românesc a fost numit profesor universitar şi şef el Catedrei de Istorie Antică şi Epigrafie din cadrul Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti, fiind prodecanul acestei facultăţi în 1941 şi decanul ei în 1946. La 24 mai 1945 a devenit membru corespondent al Academiei Române, din care noul regim l-a exclus în 1948 (a fost repus în drepturi post-mortem, în 1990). La numita catedră s-a aflat până în 1947, apoi a preluat conducerea Muzeului Naţional de Antichităţi. S-a remarcat în mod deosebit prin studiile consacrate Dobrogei, Callatisului (a descoperit ruinele oraşului Callatis), prin scrierea istoriei Atenei şi a devenit cunoscut peste hotarele României ca epigrafist şi istoric al antichităţii greco-romane. Opera sa cuprinde 83 de lucrări, dintre care 77 sunt scrieri epigrafice, arheologice şi istorice. A mai abordat în scrierile sale subiecte de numismatică, gliptică, metrologie antică şi heraldică. Săpăturile arheologice au constituito altă mare pasiune a lui Theofil Sauciuc-Saveanu65.

Pentru fructuoasa-i activitate ştiinţifică şi culturală din perioada cernăuţeană el a fost răsplătit cu ordinul Coroana României în grad de comandor (1928), medalia Răsplata Muncii (1931), ordinul Serviciul Credincios în grad de mare ofiţer, medalia Peleş (1933), medalia Răsplata Muncii pentru biserică, cl.I, ordinul Vulturul României în grad de ofiţer66.

Pentru activitatea sa politică, autorităţile comuniste au dispus să fie arestat şi aruncat după gratii. Din mai 1950 până în octombrie 1956 s-a aflat, alături de istoricul Ion Nistor, printre deţinuţii penitenciarului din Sighet.

Omul care a mai fost membru de onoare al Societăţii Numismatice Române, membru corespondent al Institutelor de Arheologie din Austria şi Germania, în cercul persoanelor intime era numit «Bibi». Theofil (Bibi) Sauciuc-Săveanu a avut o singură fată, Carmen, căsătorită încă în perioada cernăuţeană cu fiul marelui pictor Verona. Ea a obţinut doar studii liceale şi s-a ocupat mai mult cu sportul, practicând patinajul şi tenisul. La Bucureşti, unde s-a refugiat, a continuat petrecerile şi sindrofiile începute la Cernăuţi. Pentru atitudinea ei anticomunistă, a fost arestată şi deţinută un timp în închisoarea  Mislea67. Teofil Sauciuc-Săveanu s-a stins din viaţă la Bucureşti în ziua de 26 iulie 1971.

Un alt renumit elev al şcolii din Iordăneşti (de pe malul stâng) a fost Nicu Săveanu. Acesta (frate cu Theofil) a absolvit Facultatea de Drerpt a Universităţii din Cernăuţi şi a ajuns avocat. Într-o perioadă de înainte de război a fost primar al Cernăuţilor68.

La şcoala de pe malul stâng al Siretului a mai pătruns în tainele ştiinţei de carte un al treilea urmaş al vrednicului paroh din Iordăneşti, căruia, la naştere, i s-a dat numele de Maximilian.

Max Săveanu a văzut lumina zilei în Iordăneşti la 6 martie 1902. Şcoala primară a urmat-o, desigur, în satul natal, iar studiile juridice le-a obţinut la Cernăuţi şi Cluj. În anii studenţiei s-a încadrat în Societatea Muzicală «Armonia» din Cernăuţi, remarcându-se în calitate de corist şi bariton. S-a perfecţionat la Conservatorul din Viena şi a devenit dirijor şi compozitor. Din iniţiativa compozitorului Max Săveanu, a Aurorei Bârsescu, Octaviei Lupu-Morariu, a fraţilor Silvia, Elena şi Eusebie Saghin, a lui Tit Tarnavschi, a profesorului universitar Leca Morariu şi a dirijorului şi pianistului Eugen Milea, la 12 martie 1930 a fost făcută încercarea de a fonda la Cernăuţi o operă, sub titlul de Opera de Est, a cărei existenţă a fost efemeră din lipsă de fonduri69. Jurist de formaţie, iordăneşteanul Max Săveanu n-a abandonat preocupările sale muzicale nici într-o împrejurare a vieţii. Perseverând, a ajuns solist la Opera Română din Bucureşti, la Opera Cehă, interpretând roluri memorabile. A mai fost dirijor la Opera Română din Cluj. În calitatea sa de compozitor a compus operele «Străinul» şi «Mioriţa», precum şi «Simfonia I în fa major». A decedat la 24 octombrie 1947 la Bucureşti, la vârsta de numai 45 de ani70.

Acestea sunt puţinele date privind începutul şi afirmarea învăţământului primar iordăneştean, cuprins între anii 1882-1944. Evident, informaţiile ce ar îmbogăţi substanţial acest capitol mai trebuie minuţios căutate, dar noi ne-am folosit de cele pe care am reuşit să le descoperim în dosarele de arhivă şi în cronicile din presa bucovineană de până la anexarea Bucovinei de către Uniunea Sovietică.

ŞCOALA ÎN PERIOADA POSTBELICĂ

Şcoala de pe malul stâng al Siretului (nr 1), înfiinţată la 1882 şi găzduită iniţial de casa gospodarului Ilie Costineanu, care ulterior a fost şi primar al comunei, l-a avut ultim director din perioada interbelică şi în timpul războiului pe Dionisie Cuparencu, care odată cu intrarea armatei roşii în ţinut s-a refugiat în România.

În 1944 directoare a acestei şcoli este numită Dora Rozemblat. După război clasele erau în cea mai mare parte combinate, şcoala având statut de primară. În 1950 (director Lazăr Huţuleac) se deschide clasa a 5-a, iar în 1952 absolveşte şcoala prima promoţie cu şapte clase. În 1962 de pe băncile şcolii păşesc în viaţă primii elevi care absolvesc şcoala de opt ani din sat. În 1954 şcoala a fost absolvită de 42 de elevi. În această perioadă aici învaţă şi copii din dreapta Siretului, şcoala de acolo deocamdată rămânând primară.

În anii de directorie ai lui Simion Clar la şcoală se construiesc încă patru săli de clasă. În 1974 director este numit deja un absolvent al şcolii din prima promoţie a clasei a 8-a, Ion Bojescu. În 1960 în şcoală învăţau 172 de elevi, în 1980  189, iar la 1996 şcoala găzduia 186 de şcolari. Acum aici învaţă 142 de elevi. Cel mai mare număr de elevi şcoala 1-a avut în anii 1973 şi 1974 când pe băncile ei învăţau respectiv 207 şi 206 elevi.

În perioada postbelică şcoala au absolvit-o 1250 elevi, dintre care mulţi au obţinut studii superioare şi medii de specialitate.

În anul 2003 această instituţie devine şcoală de cultură generală de treptele I-III, astfel în 2004 ea este absolvită de prima promoţie a clasei a 11-a. Diriginta clasei era Elena Ignatuş (Bostan).

În anul 2012 începe construcţia noii şcoli.

Directori ai şcolii din Iordăneşti - malul stâng al Siretului (azi nr. 1)

Dora Rozemblat -1944-1949

Lazăr Hutuleac-1949-1959

Simion Clar - 1959-1964

Mihail Patraş -1964-1974

Ion A. Bojescu-1974-1982

Nicolae F. Bojescu -1982-1990

Ion A. Bojescu-1990-2000

Natalia  Şapca 2000-2012

Florea  Şapca 2012- 2020

Vasile Ioneț 2020 - 

 

 

    Clădirea școlii vechi                    Începutul construcției școlii noi